Cap 15-Before The Storm

-Intrati!i-am incurajat eu incercand sa-mi aranjez parul indreptat in toate directiile dar fara nici un rezultat care sa-mi convina.

Jacob si Edward nu prezentau niciun semn ca se vor misca din usa.Se uitau cand la mine cand unul la altul.Daca te uitai pentru ceva timp la ei doi puteai sa anticipezi ca intre ei era ceva…puteai sa zici ca se cunosteau de ceva vreme …Si nu prea cred ca a fost o relatie de amicitie prea placuta.

-Vine curent!am mintit ca sa-I fac sa intre.

Mi-am strans buzele-semn ca minteam.Ceea ce simteam eu acuma numai caldura nu era.

Jacob a inaintat primul apropiindu-se prin pasi mari catre mine.Edward se dadu din usa si veni si el catre mine in partea opusa in care Jake se afla.

Jacob m-a apucat de mana si ma strans tare incalzind-o.

-Ti-am adus flori…zise el putin jenat pometii inrosindu-se putin si imi intinse buchetul de trandafirii rosii ca sangele.I-am luat zambind si inrosindu-ma la randul meu jenata.

-Multumesc!am spus dupa care Jake isi intinse obrazul catre mine eu pupandu-l dosnic.

-Si eu ti-am adus flori!zise Edward respirand profund in timp ce-mi intinse  mecanic buchetul de trandafirii albi.

I-am multumit si lui dupa care l-am pupat de asemenea pe obraz-de aceasta data eu intinzandu-mi capul ca sa ajung la fata lui.El m-a luat in brate si m-a strans tare la pieptul lui rece ca de marmura.

Amandoi s-au asezat in fata mea si mi-au zambit fortat.Fericirea mea care putin mai inainte era minima,acum crescuse dintr-o data.Desi se simtea tensiunea din jur,eu eram fericita ca erau alaturi de mine.

Simteam cum inima mea care adunase destule zile negre si innorate in ea le-au transformat in zile insorite dar tot cu o paloare  de aer rece si placuta.

-Pot sa vorbesc ceva personal cu Bella?intreba Jake uitanduse van la Edward cu maxilarul inclestat accentuand cuvantul “personal”.

Acel sentiment de fericire ceda la minim din nou.

Edward se intoarse sa se aseze pe singurul fotoliul din partea cealalta a camerei,intr-un colt indepartat dar nu inainte sa-mi arunce o privire atenta,studiindu-ma.Jake veni iar langa mine si ma lua in brate adancindu-si capul in parul meu,inspirand lent.Am stat un timp asa in care eu mi-am lipit obrazul de gatul lui fierbinte.

M-am acomodat mai bine in pat simtind caldura emanata de Jake.Cand pronuntai numele “Jake”,te duceai imediat cu gandul la caldura.

Se aseza pe marginea patului indreptandu-si corpul bine format in partea mea.Mi-a examinat fata pentru o secunda dupa care zise:

-Imi pare rau!

-Jake…eu…termin-o!am zis incruntandu-ma si strangandu-mi pumnii,ei fiind gata sa-I atinga fata daca mai abera mult.

Lucrul pe care nu-l doream sa-l aud din gura lui era sa nu dea vina pe el.Ma simteam prost de fiecare data cand zicea ca niciodata nu e vina mea si nicioadata nu va fi.Isi asuma un risc prea mare.Eram buna sa creez probleme si sunt capabila sa-mi asum riscul intrucat el sa nu fie dat asazisul “vinovat” la reactiile mele infantile.

-Bella,nu e ceea ce crezi tu!Nu e simplu!spuse Jake apropiindu-se de mine mai mult.

-Daca tu crezi ca aceasta intamplare ma va afecta pe parcursul timpului care va urma…

-Tu stii cel mai bine.Si stiu ca si tu crezi asta.Esti cel mai bun exemplu in categoria oamenilor care isi stocheaza in minte intamplarile care-i marcheaza pe viata si care si le elibereaza pe cele neimportante si marunte.

-Hmmm….o sa-mi duc mintea la un atelier.Stiam ca e de mult stricata.am ironizat eu incercand sa ma inpotrivesc sentimentelor care veneau catre mine din cauza spuselor lui.

Chiar daca nu recunosteam,Jake avea dreptate in aceasta privinta.Aceasta amintire nu mi se va ineca in apa adanca din portiunea mica din creierul meu asa cum se intampla ca acelea dintre cele nesimgnifiante.

-Recunoaste Bella,inca ai nevoie de mine!spuse Jake zambind retinut.

-Nu te contrazic,stim amandoi ca ai drepate dar acest capitol al subiectului nu ma face oarecum mai pozitiva asa ca am sa te rog sa incheiem deja aceasta convorbire!

Jake dadu din cap intelegator,zambetul de pe fata disparandu-i.

L-am zarit pe Edward cum zambi cu coltul gurii dar uitandu-se in alta parte prefacandu-se ca nu a auzit nimic.Mi-am pus mana pe obrazul lui Jake si l-am tras mai aproape de mine incercand astfel sa-l consolez cat puteam.

-Doamne Bella,parca esti vie!zise Jacob uitandu-se la fata mea palida si incepu sa rada incet.

Am ras si eu cat de mult puteam-vanataile nu imi erau de mare ajutor.

Deodata Edward veni langa noi iar Jake se ridica in picioare incordandu-se si astupandu-si nasul cu mana.

-Acum cred ca e timpul sa facem schimb!spuse Edward rece.

Jake ma pupa pe coltul gurii si pleca rapid din camera trantind usa,geamul tremurand.Edward se aseza pe o parte a patului si ma lua de mana zambind dureros de parca se caia.

-Am sa intru in spital mai des…!am zis serioasa desi aceea fusese o gluma ca atmosfera sa se mai distinda.

-Pentru ce?spuse el pe un ton neasteptat.

-Pentru flori…

Incepu sa rada fortat,dar totusi ma bucuram.El era singurul care radea la glumele mele(exceptandu-l pe Jake care radea la orice spuneam).

-Imi pare rau!isi ceru el scuze uitandu-se in in ochii mei…

“Nu si tu!”mi-am spus in gand.M-am ridicat si mai sus fiind sigura ca o sa avem o conversatie lunga.

-Nu comentez!

-Esti nevoita!Sa nu crezi ca-ti cer sa ma ierti pentru ca asa vreau eu,chiar daca asta vreau…

-E doar o intamplare…Edward iti cer sa ma ajuti!am zis cu speranta.

-Bella….nu stii ce faci!zise ascutit.

-Am ajuns la acest subiect mai repede decat ma asteptam!

-Ce tot zici?intreba el confuz.

-Edward….nu o sa spun la nimeni….ce esti tu…am zis incetul facand cateva pauze,incercand sa diminuez sentimental de frica.Acest sentiment patrundea incetul cu incetul in corpul meu nefiind sigura de reactia pe care el o va avea.

Nu a mai spus nimic,doar si-a intors capul in partea opusa… soptind ceva precum “daca ai sti tu!”.

-Javra…nu se lasa!sopti Edward printre dinti.

Mi-am intors capul catre geamul de la hol si l-am vazut pe Jake cum se uita atent la noi cu o privire innebunita batand cu pumnul tejgheaua de langa el.

-Spune!am zis incercand sa-mi fac vocea dura.

-De ce nu doar imi multumesti?

-Multumesc!am spus inchinzand si deschinzand ochii obosita.Pentru ce?am continuat absenta.

-Esti o fata puternica Bella,nu  credeam niciodata ca o sa ai nevoie de cineva ca sa ajungi la acel ceva pe care tu ti-l doresti.zise Edward luandu-mi mainile intre ale lui.

Mi-am intors privirea dezamagita.Timpul trecea iar sentimentul jenant isi facu loc intre noi din cauza linistei innebunitoare.Deja simteam cum,cuvintele nespuse nu-si mai au rostul si oricum vor fi rostite degeaba deoarece vor fi spuse prea tarziu.

-Cat am stat in spital?am intrebat ca sa sparg tacerea care devenea cam inconfortabila.

-2 zile!zise el scurt jucandu-se cu degetele mele.

-Ai..patit ceva?Pari cam agitat!am ghicit eu strangandu-mi mana in pumn ca sa-l fac sa se opreasca.

-Mda,din cauza ta!spuse el zambind aratandu-si dintii albi.

-O…O sa ies maine din spitalul asta…am zis eu irascibila.

-Pot sa te rog ceva?intreba el schimband subiectul.

-Sigur!am raspuns eu.

-O sa te intreb ceva,scurt si la obiect,dupa care o sa plec,prietenul tau pare cam frustat.Tot ce-ti cer  este sa-mi raspunzi cu “da” sau “nu”…dar fara sa ceri explicatii.

Ma gandeam ce sa-I raspund.Conditia nu era tocmai pe placul meu,dar oricum nu aveam alta alternativa…nu erau mai multe posibilitati din care sa aleg..asa ca am dat din cap asteptand intrebarea emotionata.

-Ma ierti?intreba uitandu-se la mine fata sclipindu-I de la lumina de afara.M-am uitat la el confuza incercand sa-mi fac pulsul inimii sa funcioneze normal din nou.Mi-am intors privirea in alta parte si am inceput sa tremur.

-Cce..Ce?am intrebat iar neauzindu-I intrebarea.

M-am uitat la el nefiind sigura daca am luat decizia corecta.Fata lui era detorsionata.Corpul mi se destinse incet.

-Ma ierti?intreba din nou coprul fiindu-I rigid.

-Da!am zis eu si l-am luat in brate nedandu-I drumul.

-Multumesc!spuse el si ma pupa pe obraz.

Telefonul sau facu un zgomot,el l-a luandu-l din buzunarul gecii si a raspuns rapid.

-Trebuie sa pleci?l-am intrebat dupa ce conversatia a luat sfarsit..

-Din pacate da…dar ne intalnim maine la scoala spuse zambind si imi facu cu ochiul.

Fiecare zambet pe care il facea era atat de perfect incat dadea la o parte fiecare nor gri de pe cer.Cerul la care ajungeam incetul cu incetul numai uitandu-ma la Edward.

-Sigur!am spus apucand cearsaful si strangandu-l cu putere.

M-a pupat pe frunte dupa care m-a luat inca o data in brate si ma stranse cu putere….cam cu prea multa putere.Odata cald,corpul meu se racea alaturi de corpul lui.Mi-am lipit buzele de gatul lui inhaland parfumul care incepea sa ma ameteasca.Macar asta sa-mi ramana daca el avea sa plece.In acel moment am avut un sentiment nou pe care nu-l mai avusesem niciodata pentru nimeni,nici macar pentru Jake.Era placut si in acelasi timp dureros.Ii auzeam vocea in capul meu,si inca tare.Ma tortura cu un gust dulce,placut ca mierea.

Se indrepta catre usa cu pasi mici de parca vroia sa mai ramana.Mi-a zambit dupa care iesi afara.

Mana mea era transpirata din cauza stransorii…dar acum simteam cum aerul rece dar totodata cald care trecea prin ea ma facea sa ma simt goala pe dinauntru.Am inchis ochii obosita.

Aceea a fost prima noapte in care l-am visat pe Edward Cullen…sin u a fost un cosmar.

Era de neatins…ca timpul si cerul distant.Oricat vroiam sa-l ajung,nu puteam…sin u puteam sa-I spun de ce…eram prinsa in imaginatia lui,in sufletul lui care ma tinea strans legat incat san u-l pot atinge…Totodata imi era frica sa-l ating…atat de rece dar,ardea mai tare ca soarele.Eram in mijlocul noptii….se zareau mii de stele mici care ii cladeau numele…Si totusi este ne neajuns intr-un mod neobisnuit.

Intr-un sfarsit il vad cum se apropie de mine luminand miezul noptii.

***

In dimineata urmatoare am plecat acasa condusa de mama.Geamurile masinii erau inchise nelasand aerul rece de afara sa patrunda inauntru.Pe bancheta din spate se afla o bluza groasa pe care mama mi-a cumparat-o ieri in timp ce venea la mine la spital.O uram,darn u-I spusesem mamei adevarul inca.Era cam sensibila si eram sigura ca va sta suparata cam o saptamana.

-Ai dormit bine la spital?ma tachina mama,stiind ca nu-mi plac spitalele.

Dar eu nu aveam chef de glume…eram putin melancolica…

-Oau!Ce vorbareata esti!spuse mama prefacandu-se mirata.

Nu o bagam inseama.Ma uitam pe geam la copacii inalti care pareau ca niste soldati gata de lupta.Dar erau invinsi de cerul care isi arunca fortele asupra lor.Vantul clatinau crengile facand frunzele sa zboare.Aveam gura inchisa de parca era prinsa cu bolduri.Imaginea din mintea mea era groaznica dar parca deja simteam durerea.

Printr-o miscare involuntara am deschis geamul si am scos capul afara in vant.Mi-am scos si mainile si mi le-am intins in larg fericita de vantul care-mi biciuea fata.Am zambit  larg satisfacuta ca scapasem de inchisoare…Inchisoarea care ma macina in fiecare zi:Ce era Edward si  ce simteam pentru el cu adevarat?

Eram fericita ca am fost eliberata de constrangeri de parca as fi fost captiva un an intr-o cutie.

“Ce se schimbase cu adevarat?????Totul!!!!Sa vezi din nou lumina zilei….sa simti aerul inmiresmat de afara…sa te simti libera ca pasarea cerului….niciodata nu am mai fost asa de fericita sa revad Portlandul.i-am simtit lipsa…..Cu siguranta nimic nu mai era la fel…M-am schimbat eu oare????Oricum….totul a trecut…ce a fost…a fost…INAINTE DE FURTUNA!”