Cap 12-My Ex-Boyfriend

Cred ca era prima oara cand ma duceam pe jos acasa de la Veronica….Inca nu puteam sa-mi dau seama de ce nu m-a lasat sa intru la ea in casa ca sa-I spun ca-mi pare rau de felul cum m-am purtat in clasa cu ea. Nu vroiam sa ajung acasa.Acum,mai mult ca oricand aveam nevoie de altceva decat tot ce am avut pana acum.Ceva ce nu pot avea.Libertate.

Am dat stanga pe o alee ingusta cu gandul sa scap de toata lumea.Nu era o strada pe care o cunosteam dar era destul de intunecata.Speram sa gasesc pe cineva “din intamplare”.

-Domnisoara!

-Da!?am spus eu intorcand capul sa vad cine ma striga.

-Ce zici?intreba un domn batran batand cu pumnul o masina veche.

-Cu mine vorbiti?intreb eu confuza apropiindu-ma cu cativa pasi.Tipic mie,de cate ori se simte un pericol eu,ma apropii de el ca vitelul la taiat.

-Da,tu papusa!Mai este altcineva prin preajma?

-Nu.am zis dupa ce m-am uitat in jur timp de cateva secunde bune.

Omul incepuse sa rada lacom dupa care tusi fortat de doua ori.

-Vrei masina?ma intreba el inca o data stergandu-si mainile murdare cu o carpa si m-ai murdara.Nu-I vedeam rostul.

Am stat putin pe ganduri uitandu-ma la mormanul de fiare vechi din fata mea.Statea sa cada…noroc de rotile care o tineau in echilibru,dar pana si rotile erau desumflate.Era cu siguranta marca Dacia.Masina imi era destul de familiara….Tapiteria era alba si avea cateva dungi negre in jurul capotelor fara geamuri.Parbrizul era numai jumatate,cealalta jumatate atarna linistita pe bancheta din spate.

Mi-am bagat mainile in buzunar sa-mi caut banii pe care-I mai aveam.Eram hotatrata sa-I dau omului pe masina nu mai mult de 30 lei,si asta era destul de mult.

-E……varza!am reusit eu sa spun stramband din nas cat mai politicos posibil desi nu prea reuseam.

-Mai mananca varza….e sanatoasa!spuse batranul incrutisandu-si mainile nervos.

-Nu sunt un fan al ei!am zis eu cutremurandu-mi capul de la ameteala care ma invaluise din cauza mirosului de motorina.

-Nu cer mult,daca ai pe cineva care sa o repare poti s-o vinzi la randul tau cu o suma mai mare!zise el mangaind-o pe o parte aratandu-mi culoare deplorabila care facea pe oricine sa intoarca capul intr-o parte.

-Nu!Multumesc!am spus scurt inchizand discutia.

-Pierderea ta!striga el furios din urma mea.

Nu eram asa de disperata dupa o masina incat sa iau una de la groapa de gunoi…a unui om care pe deasupra mai si fraiereste adolescenti.

Si cu toate astea…aveam mare nevoie de un mijloc de transport…si nu unul in comun cum ar fi autobuzul.Fiecare adolescent are o masina de la parinti,chiar si cei de 16 ani.

Cred ca ar trebui sa ma apuc serios de munca ca sa-mi castig traiul. Pana la urma de aici incepe toate povestea unui om.Mai devreme sau mai tarziu…tot va trebui sa o fac.

Am iesit din aleea ingusta catre una din strazile principale.Mi-am dat seama ca sunt in celalalt capat al orasului.Nu era asta plimbarea pe care mi-o doream,dar cel putin mi-am mai pus gandurile in ordine.

Mai tarizu,in timp ce mergeam absenta pe strada,am zarit pe cineva care se indrepta catre mine cu repeziciune.Forma corpului era bine facuta si zvelta,era destul de inalt dar de la departare nu-I puteam vedea fata.

Se opri si se uita la mine lung si mirat cu gura cascata.La fel am facut si eu.De odata am inceput sa zambim amandoi. Am alergat catre el fericita…iar el veni spre mine cu pasi mari de cangur.

M-am aruncat in bratele lui imense si mi-am incrucisat picioarele in jurul corpului lui tare ca piatra.Ma stranse la piept cu putere timp de 2 minute dupa care imi dadu drumul incet cu ezitare.

-Jake!am strigat eu entuziasmata.

-Bella!striga si el.

-Jake!

-Bella!

Amandoi eram la fel….tantalai.Am inceput sa radem si ma stranse inca o data la pieptul lui imens de urs.

Nu stiam de ce eram asa fericita sa-l vad pe Jake…fostul meu iubit.Am fost impreuna cu el de cand am venit un an in Forks cu cerea mamei in speranta ca ne putem muta acolo pentru a avea o viata mai usoara…dar a fost o greseala.In acel oras mereu ploios si intunecat el era singurul lucru care imi lumina viata…pana intr-o zi cand relatia noastra luase sfarsit la rugamintea lui dintr-un motiv pe care nu mi la spus. Aceea a fost ultima zi cand l-am mai vazut,si ultima in care l-am strans in brate…

Dar acum…acum totul se schimbase…totul a luat o intorsatura ciudata.Eram fericita sa-l vad intreg si nevatamat si….fericit.

-Doamne Jake…am ramas pentru cateva secunde cu gura cascata fara sa respir incercand in mintea mea sa caut ceva neobisnuit la el…..nu te-ai schimbat deloc!!!am spus eu dezamagita intr-un final uitandu-ma la el dezaprobator.

-Stiu!M-am mentinut bine!zise el entuziasmat incordandu-si muschii bratului.

-Nu-mi vine sa cred,de cand nu te-am mai vazut!!!am spus eu mirata ocolind subiectul in care se flata singur,fara speranta sa ma impresioneze…asta se vedea clar pe fata lui.

-Mda…Mai esti suparata pe mine?intreba el incruntandu-se.

-Nu.am zis scurt desi nu stiam la ce se refera.Dar,orice ar fi nu as putea sta suparata pe el atat de mult.

Ma uitam la fata lui care se schimba in una plina de regret.Mi-a venit mila de starea lui care nu-mi puteam da seama cine a declansat-o,asa ca l-am luat de mana si i-am strans-o cu putere in semn de prietenie si de bun venit.El mi-a zambit satisfacut.Era asa de usor sa-l faci sa se simta bine.Daca el este fericit atunci si eu sunt.

-Ti-am dus dorul!spuse el aratandu-si dintii albi.

-Si eu!i-am raspuns imitandu-I fata. Cel mai probabil aratam ca un cap de vidra impaiat si pus pe peretele unui vanator,cel putin asa ma simteam cand ma fortam sa-mi arat dintii.

Spre norocul meu Jacob incepu sa rada cutremurator.

-Tu clar nu te-ai schimbat!zise el batandu-ma pe spinare.

-Jake….oprestete….odata!am reusit eu sa spun. -Scuze,emotii!spuse el luandu-ma tandru in brate.

-Deci…cu ce ocazie prin Portland?am intrebat eu indepartandu-ma incet.

-Tata si-a luat o slujba noua aici…e mecanic…viata lui.

-Deci te-ai mutat aici de tot?

-Mda!Nu ca e grozav???spuse el foarte fericit.

-Normal…sigur am nevoie de ceva veselie in viata mea…am zis eu oftand si uitandu-ma la fata lui Jake.

Pielea lui cafenie era foarte fina.Desi imi placea sa ma uit la el,imi trezea amintiri dureroase.

-Ai venit si cu sora ta?am intrebat ca sa schimb atmosfera care se cam incalzise…si la propiu dar si la figurat.Corpul lui Jake era cam fierbinte.

-Fara ea nu se putea!spuse el si incepu sa rada.

Am zambit retinut putin…nu mai aveam ce sa spun…incepeam sa ma simt jenata intr-un fel si nu stiam de ce.Poate pentru ca nu-l mai vazusem de ceva vreme. Inainte faceam orice cu el oricand.Nu-mi era jena sa-I spun ce simt,acum totul e schimbat.Atunci cand ai un lucru nu-l pretuiesti cum trebuie,iar atunci cand iti lipseste ii simti lipsa.Asta era si-n cazul meu.

Am mai vorbit timp de cateva ore  plimbandu-ne prin parc despre subiecte nesimnificative….asa cum am facut mereu.Intr-un fel sau altul eram hiperfericita ca Jake se afla langa mine.

-Poate ne mai intalnim!zise el fericit si apropiindu-se de mine rapid.

-Ar trebui sa plec acasa…poate o sa ne mai intalnim!am spus eu simtind vantul cum intra pe sub haine.

-Da…vrei sa te duc eu cu masina,nu vreau sa te las sa mergi pe jos mai ales ca te-am tinut afara pe frigul asta.

-De unde stii tu ca nu am masina???am intrebat eu uimita si rusinata de mine insami.

-Pfff….tu niciodata nu ai condus si nici nu-ti place…

-Ba da!!!!Nu-mi vine sa cred cat de putin ma cunoscti…am zis eu suparata dandu-I un pumn in brat.

-Te cunosc!Sa nu crezi ca am uitat ca nu ai masina.spuse el ca si cum nu ar fi simtit nimic din nervozitatea mea.

-Unii oameni se multumesc cu mai putin!am spus eu uitandu-ma atenta la fata lui Jake care isi cauta masina.

***Imediat ce am ajuns acasa m-am dus in camera mea si m-am infasurat cu 3 paturi.In timp ce le cautam am aprins televizorul ca sa ma mai ducomentez despre alte lucruri….mi se parea ca viata mea personala devine atat de personala incat nici nu vroiam sa mai stiu despre ea.Pur si simplu viata mea s-a intors cu fundul in jos.Nu stiu cine sau ce a facut asta dar doream sa o schimb la normal.Simteam cum o persoana cunoscuta imi stie toata viata de la un capat la altul,si nu se opreste aici.

M-am trezit la realitate de vocea de barbat.Am dat sonorul de la televizor mai tare incercand sa descifrez stirea.

“Ieri noapte un barbat de 25 de ani din Eugene a fost omorat.Politia nu stie inca cine este criminalul,dar probele arata ca,corpul omului a fost despicat in doua.Partea ciudata la care chiar si acum anchetatorii lucreaza este ca nu sunt gasite nici o urma de sange,inclusiv in corpul omului.Politia se gandeste a fi un animal venit din padurile din apropiere insa au de asemenea si multe alte semne de indoiala.Pentru mai multe informatii urmariti stirile de la …..”

Mi-am pus paturile pe mine in graba si m-am dus jos sa fac ceva de mancare.Poate asa nu ma mai voi gandi la crima.Asa ceva nu era ceva omenesc.Numai o creatura de pe alta lume ar putea face asa ceva.M-am cutremurat o data la gandul ca…exact persoana de care ma atasez este de vina.Stiam foarte bine ca Edward nu este un adolescent obisnuit…si mai ales daca mai este adolescent.La gandul ca tata…poate acolo unde se afla,sau chiar si mama ar putea pati ceva in lipsa mea ma face sa ma simt vinovata.

Am pregatit la cina pui la cuptor cu cartofi.Asta o sa-I placa mamei cu siguranta si poate o s-o mai imbuneze cand o sa-I spun ca fostul meu prieten pe care il uraste atat de mult s-a intors si ca se poate sa ma duc cu el la o intalnire.o sa-i cada ochii in gura.

Eram gata sa ma duc la mine in camera ca sa-mi aduc cartea mea favorita s-o citesc,dar o bataie la usa m-a intors din drum.

Am deschis usa larg si am ramas blocata.